Tură la Gura Portiței

Am plecat liniștiți din Năvodari, cu gândul că o să avem o zi fantastică în natură, dar n-a fost așa. Prima surpriză a fost bagajul care avea aproximativ 12 kg, deci era cu 12 kg mai mult decât aș fi vrut eu să fie. Atunci mi-am dat seama ca mi-ar fi prins bine un portbagaj de bicicletă.

Până în Vadu am avut impresia că avem un deal care nu se mai termină, vântul din față ne-a dat de furcă. După Vadu pe alocuri nisipul era mai afânat decât zăpada proaspăt depusă. Cu chiu cu vai am reușit să ajungem la Grindul Chituc unde am fost la un pas de a ne întoarce. Știam că de la intrarea în grind până la prima stavilă Edighiol nu mai este mult așa că de fiecare dată când vedeam un semn de civilizație eram siguri că am ajuns. De la Edighiol până la Periboina, următoarea stavilă, nu este mult de mers așa că ajungem foarte repede.

Odată ajunși acolo ne-a cuprins teama de următorii 4-5 km care nu aveau sa fie ușori pentru că era secțiunea de push-bike. Eram totuși pregătiți psihic de drum, dar ce-am gândit noi acasă în pat când eram calmi și odihniți nu are nici o legătură cu ce-am simțit în realitate după 50 km de mers pe bicicletă. Cei 4-5 km de mers pe lângă bicicletă prin nisip, pe malul mării păreau interminabili. Clădirea pe care am văzut-o de cum am ajuns pe plajă și la care știam că ar trebuit să se termine drumul anevoios nu mai contenea să se apropie.

Am ajuns după aproape o oră și jumătate de mers prin nisip și la drumul mult râvnit care ne permitea să mergem iar pe bicicletă. Eram obosiți și eram împovărați de greutatea echipamentului, dar eram totuși bucuroși că putem să mergem pe bicicletă. Era ciudat sentimentul pentru că mersul pe bicicletă nu era mai ușor acum, dar satisfacția și gândul că în scurt timp o să ajungem ne ajuta să mergem înainte pe cărarea făcută de o cotigă cu doi măgari. Marinică şi Nicoleta ne așteptau și ei pe cărare liniștiți, pășteau, dar noi eram crispați, ne temeam să nu fim mușcați sau poate loviți de o copită furioasă. Am trecut de măgari fără incidente, după cum am zis ei pășteau liniștiți. Pe ultima porțiune de drum, bălăriile au fost multe și dese, dar se putea merge. Ceea ce pentru noi, era cel mai important lucru în clipa respectivă. O ultimă problema de pe drum au fost țânțarii care erau în stare să ne mănânce de vii.

Am ajuns în sfârșit la Gura Portiței. Eram obosiți, flămânzi, pișcați de țânțari, urzicați, dar fericiți că am ajuns. Ne-am instalat corturile și ne-am dus să ne relaxam un pic după lunga călătorie de peste zi. Am băut, mâncat, relaxat, dar parcă nu era suficient. Ne mai trebuia ceva. Am hotărât noi că un foc de tabără și puțin alcool ar fi un sfârșit bun pentru lunga plimbare. Din nefericire pentru noi nu avem nici lemne, nici băutură. Am întrebat, am căutat și în final doar ne-am culcat.

Următoarea zi ne-am trezit matinal, am mâncat, băut cafeau și frunzărit locația. Mai aștept câteva poze pentru a completa experiența vizuală. Există și un traseu pe care-l puteți studia și practica dacă doriți.

Comment Stream